joi, 9 aprilie 2015

Cristina

Noi suntem Cristina si Georgica... si inca patru baieti, toti au fost purtati, dar, din pacate, pe vremea baietilor mari nu se auzise de sisteme ergonomice, asa ca am o bogata experienta cu sistemele neergonomice. Abia la ultimul copil am descoperit marea bucurie pe care o aduce purtarea ergonomica... deci iubesc babywearingul cu disperarea celui care stie ca a pierdut enorm din viata (vreo 10 ani de babywearing). Pentru baietii mei care inca nu sunt mai mari ca mine, incerc sa mai recuperez cateva momente din bucuria pe care ar fi trebuit sa o impartasim atunci cand ei erau micuti, iar cei doi baieti care sunt deja prea mari ca sa ii mai port, sper ca vor recupera momentele acestea atunci cand isi vor purta proprii copii.  Sunt fanul "carpelor". Mare mea iubire e wrapul tesut, sistemul cel mai confortabil si cel mai creativ.


Cred cu tarie ca babywearing nu inseamna doar a-ti cara copilul cand ai treaba in oras si nu poti lua caruciorul, ci este o relatie parinte-copil, o relatie in care trebuie sa petrecem cat mai mult timp si cat mai placut, este o parte esentiala a formarii armonioase a copiilor, o etapa care nu poate fi sarita si nu poate fi inlocuita de nimic.

Imi doresc din adancul sufletului ca purtarea sanatoasa a copiilor sa fie cunoscuta de toti parintii si pentru asta impartasesc cu drag mamelor tot ceea ce stiu. Caut mereu sa aflu si sa inteleg cat mai multe despre babywearing... deci va invit sa pornim impreuna pe acest drum fascinant si plin de iubire.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu